Fabrica de papetărie

A fost odată un document. Alb ca spuma laptelui. Avea foarte mari perspective. Care s-au risipit odată cu turnarea asupra lui de verzi şi uscate (e doar o expresie). Asta e soarta multor hârtii inocente care ajung a fi spurcate într-un hal fără de hal.

Nu înţeleg de unde vine şara? Indiferent de capacităţile autorului, mereu undeva mai sus, există un control freak  care dă peste cap, taie stupidităţi, smulge alineate, le aruncă pe apa sâmbetei şi poleieşte noul produs cu verbe, adverbe şi substantive armonioase, care în cele din urmă, fac un frumos dans lingvistic, pe înţelesul şi spre delectarea cititorului. Uite că ăştia, aparent, nu mai sunt la fel de vigilenţi, nu mai sunt la fel de interesaţi sau poate pricepuţi ca adineauri.

După mine inflaţia de documente pervertite e un semnal de work fatigue. Cineva în fabrica asta imensă de papetărie, inutilă pe alocuri, s-a cam răsuflat. Dar continuă să „creeze”, că aşa, mă rog, e specificat în contractul de muncă. Dar asta o văd doar alţii. Nu are cine să i-o spună. Şi dacă i-o spune, e invidie crasă şi auzi un – nuţibăganasulundenuţifiebeoala şi mergi în birou să pui virguli inofensive mai departe.

Fabrica de produs hârtii decepţionează. Între tine şi realitate stă un calculator care te face să te crezi stăpân pe lume, mai ales când prietena lui, imprimanta, naşte capodopere, binecuvântate cu semnătura celui de sus. You are ruling the world! Ai vrut, ai oferit suport invalizilor. Ai vrut, ai tăiat din compensaţiile militarilor. Ţi-a părut că economia nu doar s-a dezvoltat, dar i-a cutremurat pe toţii cu amploarea expansiunii sale, ai băgat o „creştere considerabilă” şi fapta-i ca şi săvârşită. Faci ce doreşti, scrii cum doreşti şi scrisul mutilat, mutilează realitatea. Iar tu, de-un caz, după litere fontul 14 mereu poţi să te ascunzi. Sau să te strecori printre rânduri, când eşti rugat să pleci capul pentru a face loc unei medalii, pentru meritele cuvenite.

Eu sunt pentru mesaje scurte. Strategii de 15 pagini, rapoarte de 10 pagini, legi de…oricâte pagini ar fi, dar pe înţelesul muritorului de rând, şi tot aşa. Apa chioară nu mai este la modă. Pompozitatea exprimării trebuia să moară odată cu schimbarea geografiei exporturilor, de la CSI spre UE. Dar, deh, când nu ai ce spune, se consideră justificat să baţi apa-n piuă.

Eu scriam la facultate eseuri de 2.500 cuvinte despre lucruri concrete. Fiecare cuvânt în plus era o penalizare. Acum citesc opuri de 50.000 cuvinte despre toate şi despre nimic. Şi uneori scriu postări de 432 cuvinte. Despre aceleaşi nimicuri, doar că pe scurt :). Se poate, doar?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s