Omul invizibil

Un tip pirpirel cu ochelari cât fața, intr-un costum ponosit, de te-apucă o milă maternă, merge grăbit spre servici. Sunt 10 de ani de când zilnic, chiar și în pașnicele weekenduri și în bătaia clopotului de mare sărbătoare face același drum, spre biroul plin de hârțoage pe care de o habă de vreme le semnează încrezut. Un an în urmă a devenit expert principal pe studiul pieții.

Astăzi are mult de lucru. Sarcini noi, ședințe, decizii.

Ieri a stat tăcut la ședință și a făcut notițe. Nu are nevoie de ele, căci anii buni de experiență i-au ascuțit memoria. Ceea ce cu adevărat îl preocupă sunt gesturile, mimica, comportamentul celor din jur. În special ale șefului. I s-a părut curios ce zice șefa de producție? S-a încruntat la spusele contabilei? A privit șăgalnic spre secretară? A verificat mobilul în timp ce vorbea șefa de marketing? A rugat expertul pe comunicare sa prezinte raportul înainte de termen? Șeful conduce, iar micul nostru angajat face notițe.

A făcut anticamera șefului toată după-amiaza. Avea să-i comunice rezultatele analizei pe care le-a ticluit timp de o săptămână. Nu l-au intimidat asalturile gălăgioase și tupeiste ale biroului de alți angajați. El știa că-i va veni rândul. Pe la patru a intrat, s-a așezat timid în fața șefului și i-a pus pe masă analiza, cel din urmă la drept vorbind, fiind plictisit de abundența datelor și modul împiedicat și monoton de exprimare a subalternului exemplar. Cu toate astea, și-a oprit privirea asupra unor date care i s-au părut cam ciudate. Cum așa, au scăzut vânzările de lactate, dacă eu am dovezi care zic contrariul? Și în presă am declarat acest lucru! Dle Director, păi, nu știu ce să vă spun. Partea aceasta nu a scris-o umila mea persoană, ci șefa de marketing. Dar e o greșeală impardonabilă pe care mi-o asum în totalitate, a zis lucrătorul nostru exemplar cu capul plecat.

La patru și un sfert a mers la el în birou, așteptând sentința. Nu a durat mult.

Astăzi șefa de marketing a fost retrogradată. Este o favoare făcută pentru ea, mamă a doi copii, care în urma gafei de ieri, trebuia să fie concediată. Chiar și asta putea să conteze mai puțin pe fundalul tentativelor sărmanei de a se justifica. Pur și simplu nu știa cum a apărut această cifră în analiză. Dar nu a insistat prea mult. Era conștientă că e cam zdruncinată ultimele zile din cauza îmbolnăvirii celui mic și nu excludea că în cele din urmă putea să facă această gafă. S-a resemnat cu decizia șefului și a fost exilată în micuțul birou care a primit-o cu ani buni în urmă și care acum o va reduce la tăcere până la pensionare.

Mâine secretara va descoperi la ea pe masă o floare și o indicație de la noul șef pe marketing de a invita partenerii comerciali la o discuție despre noul format de colaborare. Va face neîntârziat acest lucru cu gândul la destinatarul anonim al acestei superbe roze. Este exact culoarea care îi place cel mai mult. Trebuie să fie el, se gândi ea, zâmbind șefului, când acesta ieși la prânz.

Poimâine, cu lacrimi în ochi, își va strânge cartelele poștale și bibelourile de pe masă și va pleca din birou, aruncând o ultimă privire florii. A făcut cea mai mare gafă din viața ei. I-a chemat pe cei mai serioși parteneri ai companiei cu 2 ore înainte de timpul indicat și, culmea, a greșit locația.

Peste un an s-a schimbat conducerea întreprinderii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s